Amanita phalloides - Buretele viperei - are de obicei o pălărie mare (6-15 cm), cu sau fără striuri, la margini. Culoarea variaza de la cenuşie verzui sau maro la galben spre maro, uneori la un decolorat galben murdar, când crește în prezenţa luminii solare. Suprafaţa este uşor până la moderat umedă. Crește acoperită de un văl, ca într-un ou. Când ciuperca crește, capacul rupe vălul exterior, lăsând resturi subtiri și albe la bază și/sau câteva petice subţirele, albe, pe pălărie. Uneori nu există nici un rest de voal pe pălărie. Lamelele sunt, de asemenea, albe, destul de apropiate. Lungimea tulpinii depăşeşte lăţimea pălăriei, dând un aspect impunător acestor ciuperci. Sacul din care crește nu poate fi văzut decât dacă dezgropăm ciuperca. Un voal alb secundar protejeaza lamelele tinere, pe partea inferioară a pălăriei. Acest văl lasă un inel subţire, membranos, pe tulpină. Acesată rămăşiţă dispare la ciupercile bătrâne. 
Amanita phalloides, expuse la soare, sunt adesea alb-gălbui sau aproape albe, ori galben murdar (de obicei, cu o stralucire uşoară). Există și o variantă de culoare albă de Amanita phalloides, care este complet albă de la început.
Amanita phalloides :
- specimen cu pălărie mare - peste 12 cm.
- lipsa de nuanțe brune sau nuanţe maro pe pălăriile mature
Gustul la Amanita phalloides este dulce sau foarte acru, iar uşor gătite este destul de gustos. Nu există nici un miros în primele etape, dar după un timp scurt, emană un uşor miros ciudat, florale, ca de miere, darnu în totalitate plăcut, care se schimbă rapid la un miros de pământ si de putrefacţie, ca de cartofi stricați.
Unde cresc multe ciuperci de acest fel, întreaga zonă miroase oarecum dulce dar și distinct neplăcut. Miroase a miere.
Perioada de apariție
Amanita phalloides apare cel mai frecvent apar din septembrie până în martie. Cu toate acestea, și primăvara şi vara poate crește, sporadic, în zonele irigate. Crește în principal lîngă stejar, dar și la alți copaci, chiar lîngă aluni şi castani, ienupăr.
Această specie a prosperat în anii cu ceaţă multă şi vreme umedă. Deşi mai puţin frecvente în zonele de munte, exemplarele au fost găsite și aici.
Se poate confunda cu:
- Amanita silvicolă şi cu Amanita ovoidea (comestibile)
- Tricholoma (auratum, portentosum, sejunctum), cu pălăria verzuie
- Russula virescens (vineţica pestriţă)
Nu culegeți nici o ciupercă pe care n-o cunoașteți; sporii pot cădea pe ciupercile comestibile în timpul transportului.
Amanita Ocreata
Este la fel de letală ca Amanita phalloides. Pălăria este de 5-12 cm, largă, tulpina are 60-20 cm lungime, deci e puţin mai mică în medie decât Amanita phalloides. Culoarea pălăriei este albă la început, dar apar vârste bej şi tinde să se decoloreze la lumină, devenind bej sau roz. Nu are striuri la marginea plăriei. Suprafaţa este umedă, lipicioasă, atunci când sunt tinere. Acesta poate sau nu avea resturi subţiri sau mănunchiuri de la voalul inițial. Lamelele, inelul, tulpina sunt de culoare albă. Inelul cade timpuriu şi ar putea să dispară. În medie, dimensiunea este mai mică decât cea a Amanita phalloides. 
- Apare mai frecvent la sfârşitul lunilor ianuarie, februarie, martie şi începutul lunii aprilie.
Uneori Amanita ocreata are culoarea somonului, din cauza unui parazit. Această variantă de culoare ar putea duce la confunzii,semănând cu Amanita velosa (comestibilă), mai ales că ambele specii apar primăvara.
Crește pe la stejar, pe sub foioase, aluni, de-a lungul râurilor, de multe ori în nămol, dar nu în zonele recent inundate.
Ciupercile care cauzează aproape toate decesele înregistrate la nivel mondial sunt din specia amanita. Amanita phalloides şi Amanita ocreata au cauzat toate decesele înregistrate în California. Intoxicaţii grave au mai fost cu Lepiota Bres helveola şi Lepiota josserandii.
