Pălăria șarpelui sau Buretele șerpesc - Macrolepiota procera


Se numește și Parasol (engl.)

Suprafaţa sa fiind acoperită cu solzi ca de şarpe, la noi se numește pălăria șarpelui sau bureți șerpești. 

Tot pălăria șarpelui se mai numește și Amanita muscaria, una din ciupercile cele mai otrăvitoare, dar nu este risc de confuzie, pentru că amanita are pălăria roșie, cu buline albe. 

Face parte din familia ciupercilor Agaricaceae.

Creşte pe sol, izolată sau în grupuri sau în cercuri de ”vrăjitoare”, în păduri, pajişti, pășuni vara şi toamna. Este destul de comună pe soluri bine drenate.  Are o dimensiune impresionantă, în cadrul clasei agaricus.

PĂLĂRIA

Este  mare, de 10-40 cm diametru, ovoidă la început apoi semisferică, întinsă și central mamelonată, are culoarea brun-deschis, cenuşie, brun-închis; este acoperităcu solzi bruni, dispuşi concentric.

În stare tânărăr, are formă de ou.  La completa maturitate, pălăria este mai mult sau mai puţin plată, cu un bumb maroniu în centru, tare la atingere. 
Lamelele sunt cărnoase,  libere, albe, roz, bej, devenind brune cu vârsta, îndepărtate de picior.

Sporii sunt lungi-ovoizi, de 8-12 x 16-20 μ,  albi, netezi.

TULPINA
Piciorul este de 15-35 cm înălţime şi 1-3 cm grosime, de culoare cenuşie, cu numeroşi solzi bruni, dispuşi în benzi transversale; este cilindric și bulbos la bază.Este fibroasă și subțire  
Are un inelul este mobil, alb-gălbui, neted către picior şi păros la extremitatea cealaltă.

Este comestibilă. Carnea este albă, devine brună, cu gust dulce de alună şi miros plăcut.Când se taie felii, carnea ciupercii poate fi ușor rozie. 
 

SE POATE CONFUNDA CU:

- nu se confundă cu altele și nu are corespodent în rândul ciupercilor otrăvitoare

- există o ciupercă asemănătoare și care e otrăvitoare - Chlorophyllum molybdites - , care nu e atât de întâlnită. Aceasta e la fel de mare, dar poate avea lamele verzui, Are pălăria mai mult albă, cu bej în centru, dar nu are acel model de piele de șarpe. deci, atenție!

 


1 Response
  1. Anonim Says:

    nu are corespondent in randul ciupercilor otravitoare. dupa care spui ca exista o ciuperca care-i seamana si e otravitoare...deci daca exista ar fi bine sa stergi prima afirmatie ca induci in eroare.


Multe ciuperci otrăvitoare sunt mortale. Am depus toate eforturile pentru a asigura exactitatea pe acest site, dar, în final, responsabilitatea pentru a manca ciuperci revine fiecăruia;există oameni care sunt alergici la toate speciile de ciuperci. Asiguraţi-vă că  identificați corect și verificați ciupercile  în detaliu.