Păstrăvul de fag (Pleurotus ostreatus)

 Crește toamna şi uneori iarna, mai ales  în octombrie şi noiembrie. Creşterea încetează când e ger, dar când sunt temperaturi mai ridicate, ciuperca reîncepe să crească. 

Preferă trunchiurile bătrâne de foioase, în special fagul, dar se poate și cultiva. Pălăriile cresc asemenea unor ţigle, pe trunchiurile multor foioase, uneori la mare înălţime şi foarte rar pe conifere

Pălăriile

Cresc etajat, unele peste altele, are formă de ureche, cu marginea răsucită. Are între 5-15 cm, e foarte cărnoasă,  la început, convexă și apoi plată.Are culoare cenușie, mai deschisă le exemplarele mai mature, dar bate și înspre maroniu, bej, violet. Lamele sunt albicioase, cu nuanţe crem sau ca fildeşul.Carnea este albă, cu gust şi miros plăcut

Piciorul

Piciorul, de 3-6 cm, este foarte compact şi solid, îngroşat în partea de sus şi subţiat la bază, uneori acoperit de un puf fin, alb. Prinderea de pălărie poate fi  laterală.

 Calități

E foarte gustoasă și nutritivă, cu excepția celor bătrâne, care devin prea tari.

Este si o ciuperca medicinală, fiind un bun  antiinflamator, antiviral, scade tensiunea arteriala, colesterolul, intareste sistemul imunitar si tonific nervii. 

 

Multe ciuperci otrăvitoare sunt mortale. Am depus toate eforturile pentru a asigura exactitatea pe acest site, dar, în final, responsabilitatea pentru a manca ciuperci revine fiecăruia;există oameni care sunt alergici la toate speciile de ciuperci. Asiguraţi-vă că  identificați corect și verificați ciupercile  în detaliu.