La ciuperci

GHEBE CONSERVATE IN APA CU SARE
Ghebele trebuie curatate de partea intarita a coditelor ( din care cam 3/4 se arunca, pentru ca sunt tari si atoase), de resturi vegetale si de mucilagiul alb de sub unele palarii ( doar cele mai mici au). Se spala in multe ape si se lasa la scurs.
PUNEM LA FIERT APA INTR-O CRATITA INCAPATOARE, IN CARE VOM FIERBE CIUPERCILE TIMP DE 15 MINUTE - LE PUNEM CAND APA CLOCOTESTE.
Scoatem ciupercile cu spumiera, le scurgem si le punem pe o tava, sa se racoreasca.

De retinut:
Daca avem mai multe ciuperci si nu le putem fierbe pe toate o data, vom arunca apa in care am fiert o tura de ciuperci. De fiecare data vom pune ghebele la fiert in apa clocotita, dar curata. Apa in care au fiert o data ciupercile este murdara - caci nu le putem spala una cate una - si baloasa, astfel ca trebuie aruncata.

Apoi le asezam in borcane (umplute cam 80%). Urmeaza sa completam continutul borcanelor cu saramura, pe care o facem astfel:
punem la fiert apa ca sare - o lingura cu varf cu sare la 1 litru de apa - si lasam sa se dizolve sarea.
Cand apa se mai racoreste (sa nu fie clocotita, ci calda), o turnam peste ghebele din borcane si apoi punem capacul sau celofanul.
Mai ramane sa punem borcanele la sterilizat, timp de circa 30 de minute. - vezi detalii la Sterilizarea conservelor.
Conservate in acest fel, ciupercile nu necesita desarare, doar ca nu trebuie sa mai adaugam sare atunci cand le gatim.
Este indicat sa conservam ghebele separat, in functie de marimea lor:
- cele micute de tot sunt foarte bune intregi, pentru a le gati mai tarziu (ghebe cu maioneza, de exemplu);
- pe cele nu prea mari si carnoase, le conserv pentru diverse garnituri, urmand sa fie folosite tot intregi;
- cele mari, le voi toca, la gatit, fiind bune pentru drob, sarmale,etc.
Va las acum, ca am o multime de treaba, dupa cum se poate vedea.

Este pur și simplu o explozie de ghebe în păduri! 

Firesc, voi începe acest site scriind mai întâi despre ghebe - Armillaria mellea - denumire ce a pornit de la culoarea de miere a pălăriei.

Există mai multe feluri de ciuperci armillaria. Ele sunt denumite  ştiinţific Armillaria mellea, chiar dacă în prezent este acceptat faptul că există mai multe specii distincte. Unele soiuri au pălării solzoase şi inele mici, altele sunt aproape lipsite de solzi, dar au inele albe mari.

Aceasta ciupercă  parazit poate face pagube imense pădurilor, unii copaci putrezind. Aceasta este una dintre cele mai periculoși paraziţi de copaci, provocând un putregai alb ce se răspândește rapid și se produce în final moartea; nu există nici un leac, iar ciuperca este responsabilă pentru pierderi mari de lemn, în fiecare an.

PĂLĂRIA

De circa 3-13 cm diametru, convexă la început, devenind aproape plată la maturitate, striata fin, de culoare variind de la galben-maroniu până la brun, mai întunecată în centrul pălăriei; discul este mai inchis, cu păr fin;  
Carnea este de culoare albă şi fermă. Pălăria este iniţial profund convexă, apoi se aplatizează şi adesea crește ondulată, striată. Este vâscoasă la suprafață, mai ales dacă e umedă.

Lamele

La început albe, devenind treptat gălbui şi în curs de dezvoltare în cele din urmă spoturi ruginit la scadenţă. cu pete brune la cele mai bătrâne.

 
TULPINA
DE 5-17 cm lungime, 0.5 - 3.0 cm grosime, se îngustează spre bază în procesul de creşterei, extinsă ca un bulb la bază , fibroase, acoperită la băz de un văl ca bumbacul, formând un inel superior; și brună la bază.de mai jos. 

Sporii 7-9.5 x 5-7 uM, netede, eliptice, nonamyloid.

 
Habitat

Crește de obicei în grupuri mari, dar, uneori și, individual pe lemn sau pe lemn îngropat , pe conifere. Apar imediat după ploile de toamnă, cresc până dă bruma sau înghețul.

Comestibilitatea
Toate speciile Armillaria sunt considerate comestibile
Sunt comestibile şi considerate bune. Cele mai tinere sunt culese pentru masa, iar tulpinile fibroase sunt aruncate. 

Unele persoane suferă de probleme digestive din cauza acestor ciuperci. 

SE POATE CONFUNDA CU:

 Hypholoma fasciculare - otrăvitoare şi cu gust foarte amar, pe care şi-l păstrează şi după preparare; orice mâncare în care ar putea ajunge devine de neconsumat din cauza gustului neplăcut.